SPORTUL MINŢII – ŞAHUL
Vă prezentăm un mic extras din regulamentul de joc al marelui JOC DE ŞAH.
În cadrul zilei şcolii activtatea propusă spre desfăşurare în data de 3 decembrie 2009 a fost un concurs de şah. Astfel după un mini turneu clasamentul a fost următorul :
Locul I cu 4 pct– Mihăilă Mihăiţă, locul al II– lea—Mocanu Cosmin—3 pct şi locul al III-lea—Vizireanu Mădălin cu 2,5 pct.
Regulamentul jocului spune că :
- Jocul de şah (şahul) se joacă între doi adversari care mută piesele alternativ pe o tablă pătrată numită ”tablă de şah” (eşichier). Partida este începută de jucătorul cu piesele albe. Un jucător este “la mutare” când adversarul său şi-a efectuat mutarea.
- Obiectivul (scopul) fiecărui jucător este să “atace” regele adversarului în aşa fel încât acesta să nu mai aibă nici o mutare regulamentară. Jucătorul care a realizat acest lucru se spune că “şi-a făcut mat” adversarul şi a câştigat partida. Lăsarea propriului rege sub atac, expunerea acestuia unui atac şi, de asemenea, “capturarea” regelui advers nu sunt e. Adversarul care a fost făcut mat a pierdut partida.
- Dacă poziţia este de aşa natură încât nici unul din jucători nu poate să dea mat, partida este remiză.
- Tabla de şah este alcătuită dintr-o reţea de 64 (8×8) pătrate identice (numite câmpuri), deschise la culoare (câmpuri “albe”) şi închise la culoare (câmpuri “negre”), dispuse alternativ. Tabla se aşează între cei doi jucători, astfel încât câmpul aflat în colţul din dreapta fiecărui jucător să fie alb.
- La începutul partidei un jucător are 16 piese deschise la culoare (piesele “albe”), celălalt jucător are 16 piese închise la culoare (piesele “negre”). Aceste piese sunt următoarele: un rege alb, o damă (regină) albă, 2 turnuri albe, – 2 cai albi, 2 nebuni albi, 8 pioni albi, un rege negru, o damă neagră, 2 turnuri negre, 2 cai negri, 2 nebuni negri, 8 pioni negri.
- Cele 8 şiruri de câmpuri verticale poartă denumirea de “coloană”. Cele 8 şiruri de câmpuri orizontale poartă denumirea de “orizontală”. O linie dreaptă de câmpuri de aceeaşi culoare, care se ating la colţuri, se numeşte “diagonală”.
- Nici o piesă nu poate fi mutată pe un câmp ocupat de o piesă de aceeaşi culoare. Dacă o piesă se mută pe un câmp ocupat de o piesă adversă, aceasta din urmă este capturată si eliminată de pe tablă în cadrul aceleiaşi mutări. Spunem că o piesă atacă o piesă adversă dacă poate eventual să o captureze pe acel câmp, conform cu Art. 3.2 – 3.8.
- O piesă se consideră că atacă un câmp, chiar dacă această piesă nu se poate deplasa pe câmpul respectiv din cauză că şi-ar pune sau lăsa regele propriu sub atac.
- Nebunul se mută pe orice câmp de-a lungul diagonalei pe care se află, turnul se mută pe toate câmpurile coloanei sau liniei (orizontalei) pe care se află, dama se mută pe toate câmpurile coloanei, liniei sau diagonalei pe care se află, calul se mută pe unul dintre câmpurile cele mai apropiate de cel pe care se află, dar nu pe aceeaşi coloană, orizontală sau diagonală, pionul se mută pe un câmp neocupat situat imediat în faţa lui pe aceeaşi coloană, regele poate fi mutat în două feluri diferite, după cum urmează: mutându-l pe orice câmp învecinat care nu este atacat de una sau mai multe piese ale adversarului sau “Rocada”-mutare a regelui si a unuia dintre turnurile de aceeaşi culoare, pe aceeaşi orizontală (linie); rocada este considerată ca o singură mutare a regelui si se execută în modul următor: regele este mutat de pe pozitia sa iniţială două câmpuri în direcţia turnului, apoi turnul va fi mutat peste rege, pe câmpul pe care regele l-a traversat.
- Partida este câştigată de jucătorul care a făcut mat regele adversarului. Aceasta încheie imediat partida, cu condiţia ca mutarea care a produs poziţia de mat să fie o mutare regulamentară. Partida este câştigată de jucătorul al cărui adversar anunţă că cedează. Aceasta pune imediat capăt partidei. Partida este remiză când jucătorul aflat la mutare nu poate efectua nici o mutare regulamentară, iar regele său nu este în şah. Se spune, în acest caz, că partida s-a terminat prin “pat”. Aceasta pune imediat capăt partidei, dacă mutarea care a dus la poziţia de pat a fost regulamentară. Partida este remiză când se ajunge într-o poziţie în care nici unul dintre jucători nu poate face mat regele adversarului cu orice serie de mutări regulamentare. Partida se consideră încheiată în “poziţie moartă”. Aceasta încheie imediat partida, dacă mutarea care a dus la această poziţie a fost regulamentară. Partida este remiză dacă cei doi jucători cad de acord în acest sens în timpul partidei. Aceasta pune capăt partidei (c.f. Art. 9.1). Partida poate fi remiză dacă o pozitie identică a aparut sau poate să apară repetată pe tabla de şah de cel puţin 3 ori (c.f. Art. 9.2). Partida poate fi remiză dacă fiecare jucător a efectuat cel puţin ultimele 50 de mutări consecutive fără nici o mutare de pion şi nici o captură (c.f. Art. 9.3).
- Pe parcursul partidei, se interzice jucătorilor să facă uz de orice fel de notiţe, de surse de informare, sfaturi sau să analizeze pe alte table de şah. Este strict interzis aducerea în spaţiul de joc a telefoanelor mobile sau altor mijloace electronice de comunicare neautorizate de arbitru. Dacă telefonul mobil al unui jucător sună în spaţiul de joc în timpul partidei, jucătorul în cauză va pierde partida. Rezultatul adversarului va fi determinat de arbitru. Este interzisă distragerea atenţiei sau enervarea adversarului în orice fel. Aici se includ si revendicările inadecvate sau cererile nerezonabile de remiză. Jucătorii care şi-au încheiat partidele vor fi consideraţi spectatori. Jucătorii nu au voie să părăsească “spaţiul de joc” fără permisiunea arbitrului. Spaţiul de joc este definit ca fiind format din sala/suprafaţa de joc, săli de odihnă, grupuri sanitare, locuri desemnate pentru fumat şi alte locuri desemnate de arbitru. Jucătorul aflat la mutare nu are voie să părăsească sala/suprafaţa de joc fără permisiunea arbitrului.
Redactor sportiv Mihăilă Mihăiţă cu ajutorul domnilor profesori Călin Aurel şi Diaconu Liviu
DERBY-UL FĂUREI SAT – SURDILA GRECI
În cadrul Cupei Campionatului Judeţean s-a desfăşurat în data de 29 noiembrie 2009 meciul dintre Victoria Surdila Greci şi Victoria Făurei Sat.
Meciul a fost foarte tensionat, dar cei de la Faurei-Sat au învins în ultimile 10 minute ale meciului. Pentru Faurei-Sat au marcat Mocanu Georgian şi Gigi Moise, iar la Surdila-Greci au marcat Dumitru Dorinel din lovitura liberă de la aproximatix 30 de metri. Mocanu Georgian a înscris dupa un sprint pe partea dreapta ajungând pană în careul de 16 metri trăgand în vinclul porţii celor de la Surdila-Greci.
Cel de al-doilea-lea gol al celor de la Faurei-Sat a fost marcat de Moise Gigi printr-o lovitură de cap din centrarea lui Mocanu Valerică. Jucatorul meciului din opinia multora a fost Mocanu Valerică.
Echipa de start a celor de la Faurei-Sat a fost: portar Mitache Dragoş; fundaşi Pârlea Romică, Gigi Moise, Mocanu Stelică, Mocanu Vali; mijlocaşi: Răducanu Iulică, Tănase Nicuşor, Mocanu Georgian, Darie Ştefan; atacanţi: Chimică Florin, Mocanu Valerică, retrăgandu-se pe mijloc, iar rezerve Spânu Florin şi Ştefan Ionel.
Echipa de start a celor de la Surdila-Greci: portar- Avram Marius; fundaşi: Turcu Victoraş, Nedelcu Costel, Jercovici Petrică, Stanciu Viorel; mijlocaşi: Albu Alin, Eftimescu Elvis, Fracu Firel, Neluţu Mioaia; atacanţi: Nanu Ionuţ, Dumitru Dorinel.
Oaspeţii au avut un portar in formă mare, dar care a aluncat la lovitura liberă a gazdelor, fiind gol. Faurei-Sat au avut multe ocazii de gol in a-doua repriza.
Arbitrul a fost foarte corect, dând un galben celor de la Faurei-Sat. Cei de la Faurei-Sat au o echipă de invidiat bazata pe încredere, solidaritate şi comunicare.
Căpitanul celor de la Surdila-Greci a fost Dumitru Dorinel, iar capitanul celor de la Faurei-Sat a fost Tănase Nicuşor.
După terminarea meciului s-a mai disputat un meci de la echipa de batrâni de la Faurei-Sat şi Surdila-Greci, meciul terminându-se 3-1 pentru Faurei-Sat. ( n.r.prezentat mai sus)
Voinţa Faurei-Sat este o echipă buna cu jucatori dintr-un sat atat de mic dar care joacă bine si greu au luat bataie şi asta s-a întamplat doar în faţa echipelotr foarte bune din localitaţi de trei ori mai mare decât Faurei-Sat.
Surdila-Greci are o echipă tânără care s-a format anul acesta din puţini jucători cu experienţă şi restul foarte tineri.
Meciurile s-au terminat prieteneşte si echipele au fost mulţumite.
FELICITĂRI AMBELOR ECHIPE ŞI LE DORIM SĂ DUCĂ NUMELE COMUNEI NOASTRE CÂT MAI DEPARTE !
Redactor sportiv Mihăilă Mihăiţă
Meciul dintre cele două echipe de fotbal din comuna noastră a fost un meci frumos. După cum s-a observant meciul a fost dominat clar de echipa din Făurei Sat, avand foarte multe ocazii de a înscrie.
În prima repriza vantul a fost potrivnic echipei din Surdila Greci.
Scorul a fost deschis in prima repriza de Mocanu Valentin iar în a doua repriza a înscris Mocanu Razvan si pe final Florin Chimică .
Victoria Surdila Greci a tinut piept celor de la Făurei Sat dar nu au putut evita cele 3 goluri.
Au fost cateva faulturi dure însa arbitrul a fost sigur pe sine si meciul nu a degenerat. La scorul de 1 -0 cei de la Faurei Sat au avut un sut puternic de la aproximativ 35 de metri lovind transversala.
Până la urma meciul s-a terminat prieteneşte si echipele au plecat multumite.
Redactor sportiv Mihăilă Mihăiţă
2 comentarii până acum
Scrie un comentariu














Comentariu prin Ancotsa 11 decembrie 2009 @ 13:20super tare imi place tineteo tot asa OK
Comentariu prin madalin 12 aprilie 2010 @ 16:19